Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri

Ai IDEEA? Înscrie-te la Concursul de idei de afaceri Start-up Urban 15-03-2018

 

Proiectul Start-up Urban organizează în perioada august - noiembrie 2018 un concurs prin care 54 de idei de afaceri din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu pot câștiga granturi nerambursabile de până la 39.000 de euro.
 

 

 Organizarea Concursului de planuri de afaceri este acțiunea de tranziție de la prima etapă a proiectului Start-up Urban, promovarea culturii și educației antreprenoriale, la cea de-a doua, adică înființarea a 54 noi afaceri non-agricole în orașe din Regiunea Centru și acordarea granturilor de până 39.000 euro.

 

Consursul urmărește:

- pe de-o parte, împlinirea prin realizarea unui plan de afaceri solid a educației antreprenoriale a persoanelor selectate în proiect (cursurile acreditate de ANC și, pentru cel puțin 120 dintre persoanele selectate și cursurile e-Learning „Antreprenor” sau „Întreprinzător în turism”) și,

- pe de altă parte, identificarea celor mai bune 54 idei de afaceri care vor primi consultanță și vor fi finanțate în etapa a doua a proiectului ce va acorperi cea mai mare parte a anului 2019.

 

Concursul de planuri de afaceri se desfășoară în perioada august - noiembrie 2018. Planurile câștigătoare vor fi alese în baza unei metodologii de aplicare și selecție anunțate prin proiect.
 

 

Aplicanții la Concurs vor pregăti planul de afacere, un pitch video de prezentare a ideii în 3 minute și vor susține un interviu cu comisia de selecție.

 

Site-ul proiectului: startup.fntm.ro

 

 

 

Între noiembrie 2018 - ianuarie 2019, cei 54 de beneficiari cu planuri de afacere selectate vor paticipa la stagii în organizații cu obiect de activitate similar cu cel al afacerilor ce vor fi înființate prin proiect.

 

Urmează consultanță și mentorat, înființarea firmei, acordarea celor 54 granturi de maximum 39.000 euro fiecare (calculat la cursul InforEuro aferent lunii august 2016), monitorizarea implementării planului de afaceri câștigător, mulți alți pași către afaceri de succes...


 

Dar, până acolo, „Pasul 0” este IDEEA de afacere.

 

Iar „Pasul 1” - înscrierea în proiectul Start-up Urban până în 21 aprilie 2018 la faza de formare antreprenorială, la unul dintre experții în antreprenoriat din județul în care vă gândiți să deschideți afacerea.

Vă recomandăm să discutați cu ei despre pregatirea Dosarului de aplicare.

 

Succes cu primii pași!
 

 

Derulat timp de trei ani de un consorțiu format din Fundația Națională a Tinerilor Manageri - FNTM, Municipiul Alba Iulia, SC EDUKADO SRL și Asociația pentru Promovarea Responsabilității Sociale a Companiilor - APRSC, proiectul Start-up Urban urmărește dezvoltarea antreprenoriatului în Regiunea Centru, prin promovarea culturii antreprenoriale, pregătirea antreprenorială a peste 300 persoane care doresc să se înscrie în proiect - potențiali întreprinzători, selectarea și sprijinirea înființării a 54 de afaceri cu profil non-agricol în mediul urban și crearea a minimum 108 noi locuri de muncă, câte cel puțin două în fiecare afacere.

 

Proiectul Start-up Urban, cu denumirea oficială „Start-up Plus - Antreprenoriat Urban în Centrul Țării”, cod 104643, este co-finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014 - 2020. 

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 13.367.049,19 lei, dintre care valoare eligibilă nerambursabilă FSE 11.328.462,16 lei și valoare eligibilă neramburabilă din bugetul național 1.987.908,46