Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri

Ai pornit un startup? Completeaza chestionarul Barometrului Startup-urilor din Romania, editia 2019! 18-01-2019

Care este profilul fondatorului de startup din România

 

Impact Hub Bucharest, EY Romania și Startarium lansează cea de-a treia ediție a Barometrului Startup-urilor, o analiză la nivel național a ecosistemului antreprenorial care își propune să descopere principalele nevoi, dorințe și oportunități, dar și să contureze profilul antreprenorilor de startup români.
 
În 2017, s-au înregistrat peste 350 de răspunsuri, care au permis crearea unei imagini mult mai clare despre percepția asupra obstacolelor, a educației, a mediului fiscal și a soluțiilor de finanțare relevante pentru antreprenorii cu startup-uri între 0 și 3 ani din România.
 
La început de an, luăm pulsul ecosistemului și deschidem o nouă etapă de cercetare și de aceea te invităm să completezi chestionarul care va sta la baza Barometrului Startup-urilor 2019.
 
Răspunsurile obținute vor reprezenta o resursă relevantă pentru a crea o imagine de ansamblu a antreprenoriatului de startup din România, pentru a atrage atenția asupra provocărilor celor mai frecvente, pentru a menține sau a îmbunătăți eforturile deja existente în piață pentru a construi un mediu puternic, sustenabil și în continuă dezvoltare.
 
Dacă ai un startup cu o vechime de maximum 3 ani, așteptăm răspunsurile tale până pe 15 februarie. Știi pe cineva care s-ar încadra în profilul pe care îl căutăm? Invită-l să completeze chestionarul și împreună vom modela ecosistemul startup-urilor autohtone.
 
 

 

Chestionarul poate fi completat până în fata de 15 februarie. 

Rezultatele Barometrului vor fi publicate în luna martie, atât online, cât și în cadrul unui eveniment oficial de lansare. 
Click pentru rezultatele din 2016 și rezultate din 2017.