Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri

Dezvolta-ti afacerea online in 2017 - Training gratuit oferit de Google 27-02-2017

 

Google oferă cursuri gratuite adresate proprietarilor de afaceri, studenților sau angajaților, celor care fac primii pași în online și care vor să își crească aptitudinile digitale sau să își înceapă cariera cu o certificare de la Google.

Aceste cursuri gratuite sunt oferite de Google în cadrul programului „Atelierul Digital“, lansat în 2016.


Google pune la dispoziţie o platformă online gratuită care oferă celor interesați pregătire în domeniul marketingului digital şi în dezvoltarea afacerii cu ajutorul internetului.
În platforma sunt disponibile modulele de curs, structurate în lecții video, noțiuni cheie și aplicații practice.

 

„Atelierul Digital“ oferă pregătire în lumea digitală sub forma unor cursuri video gratuite, pe o gamă de domenii de la cum să-ţi construieşti prezenţa online, la campanii de marketing în social media sau utilizarea dispozitivelor mobile pentru a atrage noi clienţi.
Cursanții pot alege o anumită temă pe care vor să se pregătească sau pot să urmeze întregul curs online.
La final, pot alege să dea un test şi, dacă îl trec, vor primi o certificare din partea Google şi IAB Europe.
Întregul curs cuprinde 89 de lecţii structurate pe 23 de module de curs.

 

Dezvoltă-ți competențele digitale și crește-ți afacerea prin cursurile online gratuite oferite de Google:

https://atelieruldigital.withgoogle.com/