Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri

Fabricat in Tara lui Andrei - Finantare pentru afaceri sociale 05-06-2015

Proiectul Fabricat în Țara lui Andrei a fost lansat de OMV Petrom și este implementat în parteneriat cu Fundația NESsT din Timișoara.

 

 

Proiectul constă într-o competiție de idei de afaceri sociale,  afaceri care pe lângă obiectivele de business își propun soluționarea unor probleme din comunitate, precum: lipsa locurilor de muncă pentru anumite grupuri defavorizate (șomeri de lungă durată, mame singure, intreținători de familii numeroase, etc), crearea sau dezvoltarea de servicii sociale care nu se regasesc în zonă, sprijinirea micilor producători prin asigurarea unor venituri suplimentare constante, atragerea de venituri în comunitate etc.

 

 

În competiție se pot înscrie persoane fizice, ONG-uri, PFA, SRL-uri de oriunde din România care au o idee de afacere socială. Aceste idei vor trebui însă implementate în una dintre cele 29 de comunități OMV Petrom selectate să facă parte din proiect: Miceşti (judeţul Argeş); Zemeş, Moineşti, Slănic Moldova (judeţul Bacău); Suplacu de Barcău, Marghita (judeţul Bihor); Scorţoasa, Tişău, Berca (judeţul Buzău); Corbu (judeţul Constanţa); Moreni, Aninoasa, Gura Ocniţei,  (judeţul Dâmboviţa); Clejani, Mârşa (judeţul Giurgiu); Bustuchin, Turburea, Ţicleni (judeţul Gorj); Movileni, Poboru (judeţul Olt); Poiana Câmpina, Podenii Noi, Scorţeni (judeţul Prahova); Marca (judeţul Sălaj); Videle, Cosmeşti, Siliştea, Scurtu Mare (judeţul Teleorman); Mădulari (judeţul Vâlcea).

 

 

Competiția se derulează în doua etape: în luna iunie a.c. se vor selecta 35 de idei care vor fi sprijinite cu asistență tehnică și furnizarea de workshopuri specifice pentru dezvoltarea planurilor de afaceri. În luna aprilie 2016, 10 dintre acestea vor fi premiate cu un buget în valoare maximă de 32 000 euro/ afacere. Etapa a doua se va derula pe parcursul anului 2016, când aceste 10 planuri de afaceri vor fi implementate în comunitățile vizate, bineînțeles cu sprijinul partenerilor implicați în proiect.

 

 

Pentru a afla mai multe informaţii despre acest proiect vă invităm să participaţi la următoarele sesiuni de informare:

9 iunie  –  Craiova, Hotel Emma West, începând cu ora 9.00

12 iunie – Bucureşti, Hotel Novotel, începând cu ora 9.30

16 iunie – Bacău, Hotel President, începând cu ora 9.30

18 iunie – Târgovişte, Hotel Tolea, începând cu ora 9.30

22 iunie – Oradea, Hotel Duble Tree by Hilton, începând cu ora 9.30

 

Termenul de aplicare a ideilor de afaceri sociale este 2 iulie. Mai multe detalii puteţi afla pe site-ul proiectului http://www.taraluiandrei.ro/fabricat-in-tla, la email: fabricat@taraluiandrei.ro sau la telefon: 021 528 21 23 între 10-14, de luni până vineri.