Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri

Fonduri europene de 150 de milioane de euro pentru fermele de subzistenta din Romania 24-01-2014

Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) urmează să aloce suma de 150 de milioane de euro fermelor din subzistență din România, în perioada 2014-2020. 

Fiecare proiect eligibil va beneficia de un ajutor de 15.000 de euro, finanțarea fiind destinată trecerii acestor ferme din zona de subzistență în zona de producție pentru piață. 

Potrivit ministrului Agriculturii programul urmează a fi aprobat de Bruxelles în prima jumătate a acestui an. 

"Vor primi punctaje suplimentare toți cei care vor să facă proiecte integrate. Dacă o fermă vegetală vine și face și o fermă zootehnică va avea punctaj suplimentar. Dacă mergem mai departe pe lanțul de producție, respectiv depozitare, procesare, desfacere, toți cei care vor să facă astfel de proiecte integrate vor avea un punctaj suplimentar. Este important acest lucru pentru că 2013, chiar dacă este anul în care am exportat foarte mult și este primul după 20 de ani când balanța comercială este pozitivă, trebuie să recunoaștem că am exportat foarte multă materie primă. Nu am introdus această materie pe lanțul de producție. Nu am dus producția vegetală în zootehnie, să îi aducem valoare adăugată, iar zootehnia în procesare și de aceea vrem să dăm punctaj suplimentar proiectelor integrate care aduc valoarea adăugată și să exportăm produsul final, procesat", a explicat oficialul MADR, citat de Agerpres.


Conform Agerpres, "Programul de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru România dispune de o alocare financiară UE din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală de 8,0156 miliarde de euro."