Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri

Invitatie - Sesiunea de incheiere a MVP Academy, program dedidat accelerarii startup-urilor 26-05-2016

Persoanele pasionate de tehnologie care vor să participe la programul de accelerare MVP Academy, un eveniment dedicat start-upurilor ce doresc să își prezinte produsele și în cadrul căruia pot interacționa cu actori relevanți din industrie, își pot rezerva AICI unul dintre biletele gratuiteProgramul MVP Academy se încheie luni, 30 mai, cu Demo Day, eveniment în cadrul căruia startup-urile vor urca pe scena Cinema Pro pentru a-și prezenta produsele și progresul înregistrat în fața unei audiențe de peste 500 de persoane, scrie economiczoom.ro.

Programul de accelerare MVP Academy s-a desfășurat în perioada 11 aprilie – 30 mai la TechHub Bucharest și a adus împreună 17 startup-uri care dezvoltă produse tech cu potențial global.

Participând la MVP Academy, startup-urile au avut acces la o rețea internațională de 400 de mentori și 700 de startup-uri, au beneficiat de consultanță de produs și de business, au participat la workshop-uri dedicate și au învățat cum să își prezinte produsele pentru a obține rezultatele dorite. După absolvire, unele dintre cele mai bune echipe vor avea oportunitatea de a obține o finanțare de tip seed cu o valoare medie de 50.000 EUR de laMVP Angels, rețea de investitori de tip angel asociată programului.

Pe toată durata programului, startup-urile au beneficiat de consultanță pentru a-și defini strategiile de produs și de business, a lua decizii mai rapid și a-și defini un plan de dezvoltare pe termen mediu. Patru profesioniști cu experiență și-au unit forțele anul acesta cu echipa MVPAcademy pentru a oferi ajutor specific startup-urilor, în funcție de nevoile lor individuale: Bogdan Rîpă (Product Coach), Mihai Sfrijan (B2C & Mobile Coach),Tudor Juravlea (UX & Product Coach) și Bogdan Săndulescu (Technical Coach).

Antreprenorii au participat la sesiuni de mentorat 1 la 1 și au primit astfel feedback și recomandări avizate de la antreprenori care au dezvoltat produse de succes la scară globală, investitori activi, profesioniști consacrați din industrie, precum și potențiali parteneri de distribuție.

În plus, participând la workshop-urile dedicate, studiile de caz și sesiunile Q&A organizate de-a lungul programului, antreprenorii au acumulat competențe în domenii cheie și au avut ocazia să învețe din experiența unor profesioniști de excepție printre care se numără Florin Talpeș(Președinte & Co-Fondator, Bitdefender),Max Kelly (Managing Director, Techstars London),Steffen Ehrhardt (Performance Commercialization & Internationalization Lead EMEA, Google),Robert Knapp (Co-Fondator & CEO, CyberGhost) sau Vladimir Oane (Co-Fondator, UberVu by Hootsuite). Lista completă a mentorilor care au lucrat alături de startup-urile accelerate în cea de a treia ediție MVP Academy este disponibilă online pe site-ul programului http://mvpacademy.co/mentors/

Citiți mai multe despre eveniment pe economiczoom.ro.