Începând cu 2004, Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM și partenerii săi germani organizează misiuni economice în Bavaria.
Scopul proiectelor „Bayern-Fit for Partnership” este de a promova și sprijini cooperarea economică bilaterală dintre Germania și România, de a facilita transferul de know-how şi accesul la produse şi tehnologii moderne din Bavaria.
Aproximativ 14 manageri și antreprenori selectați participă timp de o săptămână la misiunea economică desfașurată în Landul Bavaria. Sunt organizate întâlniri cu circa 15-20 de întreprinderi și organizații bavareze, furnizori de tehnologie, echipamente și know-how de profil, desfasoară vizite la companii, participă la mini-târguri de tehnologie, mese rotunde, întâlniri bilaterale și training-uri în domeniul reglementărilor și standardelor UE.
Misiunile economice FNTM din perioada 2004-2021 din diverse ramuri ale economiei sunt: Tehnologii în domeniul serviciilor de salubritate, 2004 / Tehnologii în domeniul sistemelor de colectare a deșeurilor, 2005 / Industria construcțiilor, 2005 / Tehnologii în domeniul serviciilor de sănătate, 2006 / Industria lactatelor, 2008 / Industria băuturilor nealcoolice, 2008 /Industria cărnii, 2009 / Energii regenerabile, 2009 / Industria de panificație – brutărie și patiserie, 2010 / Echipamente pentru domeniul medical, 2011 / Industria apelor: Tehnologii moderne în domeniul combaterii inundațiilor, 2012 / Hidrocentrale, 2013/ Utilaje și tehnologii moderne pentru Agricultură, 2014 / Industria Viniviticolă, noiembrie-decembrie 2015 /Eficiența energetică în construcții, iunie 2016 / Tehnologii moderne în industria de morărit, panificație și patiserie, 2017 / Industria lemnului și a mobilei, planificată pentru iulie 2018 / Tehnologii pentru dezvoltare de Smart City,2020/ Tehnologii și solutii pentru gestionarea deșeurilor, 2021.
Conferința Euro26: “Forumul Politici publice de tineret – experiențe europene, viziune națională”, 2008.
Fundația Naționala a Tinerilor Manageri a participat în calitate de partener și a oferit servicii logistice în cadrul organizării evenimentului Forumul Politici Publice de Tineret – Experiențe Europene, Viziune Natională, ce s-a desfașurat în data de 29 mai 2008 la Palatul Parlamentului din Bucureşti.
În mai 2012, FNTM împreună cu Societatea em&s GmbH, Camera de Comerț și Industrie din München și Bavaria de Sus, precum și cu Asociația Federală pentru Energie Solară, au organizat reuniunea de informare „Potențialul energiei solare în România – oportunități pentru întreprinderile germane„, la care au participat 80 de companii bavareze.
În perioada 26-27 mai 2016, Fundația Națională a Tinerilor Manageri a participat la întâlniri B2B în cadrul evenimentului „W3C Day in Spain – Internet of Things and Industry 4.0„, organizat în Gijon, Spania. La eveniment au fost invitate organizații din Europa, SUA și America Latină.
LIFE Eco2Grass
În cadrul Proiectului LIFE Eco2Grass aprobat de către Comisia Europeană – DG Environment sub nr. LIFE17 TAE DE 001, consorțiul româno-german a realizat în 2018 un Concept Note care a stat la baza propunerii acestui proiect de anvergură, prevăzut a se desfășura pe 7 ani și cu un buget estimat la circa 15 mil. Euro. Proiectul a vizat zonele din România care au pajiști cuprinse în Rețeaua Natura 2000, dar și în cele limitrofe acestora, în care se pot derula acțiuni complementare.
Rolul FNTM, în cadrul consorțiului, a fost de a studia oportunitățile de afaceri sau pentru afacerile deja existente care se potrivesc cu dezvoltatea durabilă a pășunilor și de identificare de stakeholderi instituționali și de business relevanți pentru proiect, care puteau deveni parteneri beneficiari în acest consorțiu.
Cooperare cu Republica Moldova
La finalul lunii octombrie 2014, FNTM a fost gazda vizitei de studiu a unei delegații de 10 reprezentanți ai societății civile și mass-media din Republica Moldova, Rusia și Ucraina. Scopul acestei vizite, facilitată de Asociatia Euro26 România, a fost de a prezenta exemple de bună practică din experiența organizațiilor din România și identificarea unor mecanisme de cooperare.
Euro26
În 2015, FNTM a fost partener în proiectul “Susținerea comunităților pentru Dezvoltarea Economică Locală prin inițiative de formare continuă, planificare strategică și dezvoltarea mediului de afaceri local”, derulat prin Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare – PNUD Moldova/ PCDLI. În cadrul proiectului, experții FNTM Alexander Seidl și Johann Henger, au furnizat servicii de coaching în sprijinul dezvoltării economice locale și au oferit suport pentru inițierea de consilii de dezvoltare locală, asociații de afaceri, în cele 13 comunități din Republica Moldova.
Bavaria
În perioada 21 – 22 noiembrie 2017 a avut loc Forumul ”Youth entrepreneurship in a Modern Society”, la Chișinău. Evenimentul a fost organizat de către Asociația Națională a Tinerilor Manageri din Moldova – ANTiM, în cadrul programului Erasmus+, gestionat de Comisia Europeană. Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM a fost partener în cadrul Forumului din partea României și a participat la eveniment cu o delegație formată din 10 antreprenori autohtoni.
Forumul a reprezentat o oportunitate pentru peste 130 de antreprenori, oameni de afaceri, experți în inovare și practicieni din Republica Moldova, România, Ucraina, Italia, Georgia și Armenia de a se întâlni și discuta oportunități de business, de a identifica și stabili noi parteneriate pentru extinderea afacerilor.